Informaţii suplimentare pentru candidaţii cetăţeni străini a unui stat terț al Uniunii Europene

 Studii în limba română

La programele de studii în care procesul de învățământ se desfășoară în limba română, admiterea este condiționată de dobândirea cunoștințelor necesare de limba română.

Certificarea competențelor lingvistice, în cazul candidaților la programele de studii școlarizate în limba română și care nu prezintă acte de studii, necesare la înscriere, eliberate de instituții de învățământ din România sau străinătate, cu predare în limba română, se face de către o comisie formată din cadre didactice de specialitate din cadrul Departamentului de Științe Socio-Umane, aprobată de Senatul Universității. Prin excepție, pentru elevii care au urmat studiile într-o limbă de circulație internațională sau într-o limbă a minorităților naționale, certificarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română se face cu diploma de bacalaureat.

Certificarea competențelor lingvistice, în cazul candidaților la programele de studii școlarizate în limbi de circulație internațională (engleză, franceză) și care nu prezintă acte de studii, necesare la înscriere, eliberate de instituții de învățământ din România sau din străinătate abilitate să elibereze certificate pentru limba engleză sau franceză, după caz, se face de către directorul Departamentului de admitere, recrutare și marketing educațional din cadrul Universității.

Cetățenii străini pot fi înscriși la anul pregătitor de limba română în cadrul instituțiilor de învățământ superior, conform prevederilor legale privind organizarea și desfășurarea anului pregătitor de limba română.

Sunt exceptate de la obligația de a prezenta atestatul de absolvire a cursului de inițiere, respectiv a anului pregătitor, la înscrierea la programe de studii cu predare în limba română, următoarele categorii de persoane:

a).care prezintă acte de studii românești (diplome și certificate) sau acte de studii, situații școlare atestând cel puțin 4 ani de studii consecutivi urmați, în limba română, într-o unitate școlară din sistemul național din România;

b).care, în vederea înscrierii în învățământul universitar, prezintă certificate sau atestate de competență lingvistică de nivel minim B1, conform cadrului european comun de referință pentru limbi străine, eliberate de instituțiile de învățământ superior acreditate din România care organizează anul pregătitor de limba română pentru cetățenii străini, de lectoratele de limbă, literatură, cultură și civilizație românească în universități din străinătate/Institutul Limbii Române sau de Institutul Cultural Român.

Studii în limbi străine

La programele de studii în care procesul de învățământ se desfășoară în limbi străine: Medicină (în limba engleză), Medicină (în limba franceză), Administrarea afacerilor (în limba engleză), programul de master Științe Biomedicale (in limba engleză), studiile universitare de doctorat (după caz), admiterea este condiționată de validarea de către directorul Departamentului de admitere, recrutare și marketing educațional a certificatelor de competenţă lingvistică sau diplomelor care  atestă cunoştinţele de limbă română/engleză sau franceză, după caz.

Obtinere certificate limba străina

Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad pune la dispoziția candidaților obținerea următoarelor competente lingvistice:

Limba engleza – CAMBRIDGE PET, FCE, CAE), TOEFL, TOEIC, IELTS/B1

Limba franceza – DALF, DELF/B1, TFI-B1

Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad pune la dispoziția candidaților module de pregătire pentru obținerea acestor competente lingvistice. Toate aceste examene, module de pregătire, precum si validarea certificatelor de competenta lingvistica se administrează in cadrul Centrului BLC - UVVG din cadrul UVVG, in calendarul de examene disponibil la blc@uvvg.ro.

Pentru mai multe informații privind admiterea solicitanților români vă rugăm să ne contactaţi la:

Telefon : 0748 988 884

Email : admitere@uvvg.ro


Pentru mai multe informații privind admiterea solicitanților străini vă rugăm să ne contactaţi la:

Telefon : 004 0257 217 029

Email : admitere@uvvg.ro